Colaborarea dintre AdSymphony și MagnaPharm a adus în portofoliul echipei noastre un nou proiect cu care ne mândrim. Este vorba de producția foto-video, realizată pentru gamele de produse ale brandului Labo Suisse, marcă ce se identifică drept lider de piață în domeniul produselor dermatocosmetice premium inspirate din medicina estetică.
Pentru că echipa MagnaPharm și-a dorit să dea un refresh comunicării Labo Suisse, ne-am apucat de treabă. Aveam de organizat un shooting pentru Fillerina 12 HA, Fillerina Cleansing și Oxy Treat – game pentru față, plus Crescina HSFC, Crescina Follicular, Rinfoltina, Crexy, Cadu-Crex – game pentru păr. În acest articol am decis să facem o trecere în revistă a proiectului și să-l prezentăm public, într-un mod cât se poate de simplu. Cu toate etapele, așa cum s-au desfășurat ele. Cu formulare la persoana I. Cu partea de creație și concept, cu partea de implementare deopotrivă. Ne vom opri atenția îndeosebi pe scenografie, unul dintre elementele centrale ale întregului proiect. Începem.
Ce am primit? Etapa de brief și debrief
A venit brief-ul de la client. „Vrem să dea un refresh comunicării”, ne-au spus. Deci vor o abordare diferită a felului în care sunt prezentate publicului gamele de produse Labo Suisse. Am adunat toată echipa, iar primul subiect de discuție a fost legat de resursele necesare. Încă de la început, analizând moodboard-ul, am înțeles câteva lucruri esențiale: va fi un proiect amplu și premium, locația filmării va fi 100% într-un studio, avem nevoie de două protagoniste foarte bine alese și va trebui să avem o scenografie care să unească toate ideile din Moodboard și care să ne ajute să obținem un concept artistic unitar.
Ce am făcut? Scenografia
Ni s-a alăturat Elena Iorga, scenografă de teatru. Aveam nevoie de un profesionist în domeniul scenografiei și astfel s-a alăturat proiectului Elena. După mai multe ședințe creative, am decis că ea se va ocupa de props-urile pentru foto și video de produs. Elena a creat un concept artistic menit să pună în valoare fiecare gamă într-un mod relevant și inedit.
În prima fază, a construit niște machete – totul din hârtie și carton, pentru a ne asigura în acest fel că este fix ce își dorește clientul. Și a fost.

Pornind de aici, partea de scenografie a venit cu un concept artistic foarte bine pus la punct, menit să pună în valoare produsele Labo Suisse. Ca direcții, am mers pe un mix de: minimalism – prin decor simplu și linii clare ce direcționează privirea către produs; dramatism – prin umbre și spațiu negativ; compoziție monocromatică – lasă produsul să iasă în evidență; dinamism – prin prezența apei și a elementelor de decor cu linii curbe și modularitate – prin elementele de decor interschimbabile se creează unitate la nivelul tuturor brandurilor.


Am rugat-o pe Elena să ne împărtășească puțin din experiența ei în acest proiect.
Elena Iorga: “Elena Iorga mă numesc și sunt scenograf de teatru. Când am primit invitația de a concepe direcția artistică pentru brandurile Labo Suisse, am știut că va fi o provocare. Gamele de produse sunt diverse și toate produsele aveau ceva de spus. Drept urmare, am tratat fiecare produs ca fiind personajul principal dintr-o piesă de teatru care își spune propria poveste. Elementele de decor alese au venit în sprijinul acestuia și îi conturează spațiul în care personajul se exprimă.
Liniile simple și clare, alternarea formelor pline cu cele goale, jocul de lumini și umbre, apa și fumul se împletesc armonios sub umbrela Labo Suisse și, într-un mod subtil și simbolistic, susțin povestea protagonistului – produsul.
Experiența photoshooting-ului a fost una deosebit de intensă și plină de satisfacții. Am avut ocazia să colaborez cu oameni extrem de dedicați și pasionați, fiecare jucând un rol esențial în aducerea la viață a viziunii artistice. Așa cum se întâmplă și în teatru, o echipă bine închegată și coordonată este cheia succesului. De la agenție și client, până la fotografi și videografi, fiecare a contribuit cu profesionalism pentru ca totul să decurgă impecabil. Cu siguranță aș repeta experiența și mulțumesc pentru invitație!”

Am rezervat locația. Un pas care trebuie să fie făcut din timp. Am contactat echipa foto-video. Producția foto-video a fost aleasă foarte ușor. Calitatea și profesionalismul au primat în alegerea fiecărui colaborator. De ce aveam nevoie mai exact?
Un fotograf de produs care putea să surprindă fiecare element, textură și să nu se sperie de ambalajul produselor care putea fi unul foarte challenging, tip oglindă sau fiole mici de sticlă. Am ales-o pe Anca Roșu, fotograf specializat pe food. A fost alegerea perfectă, atentă la detalii, perfecționistă și nu se lasă speriată de diversele texturi sau materiale. Apoi, un fotograf pentru protagoniste, care să le surprindă strălucirea, fie ca vine din păr sau ten. L-am ales pe George Sipică, cu o experiență de peste 12 ani în arta fotografică și un portofoliu impresionant. A fost fix ce aveam nevoie. Iar echipa video urma să fie cea care să îmbine și conceptul produselor și cel al protagonistelor cu super tranziții și un vizual dinamic si premium. Alex Ciobanu și Johannes Turzansky au reprezentat “dream team-ul” pentru Labo Suisse. Au înțeles perfect și s-au mulat pe toate ideile noastre. I-am coordonat, am făcut echipele de creație și i-am ajutat să se alinieze pe nevoile clientului. Am realizat și scenariile video, organizarea de tip produs și protagonist, iar cei de la video au făcut magia de a aduce asta la realitate.
Castingul – cine avea să fie imaginea produselor?
Castingul a fost foarte bine ales. Aveam trei variante inițial: vedetă/celebritate, actriță, personalitate cunoscută și plăcută de un public restrâns, cât să nu “fure” lumina reflectoarelor de pe produs sau puteam alege model clasic de agenție.
Am ales varianta de mijloc pentru a rămâne în concept, iar din 40 de propuneri, au fost selectate în final două: Daniela Yvaine Șendrea, cea care urma să reprezinte gamele pentru față (Fillerina 12 HA, Fillerina Cleansing și Oxy Treat) și Aida Economu pentru gamele de păr (Crescina HSFC, Crescina Follicular, Rinfoltina, Crexy, Cadu Crex).

Conceptul a fost unitar, diferența au făcut-o detaliile
Conceptul pentru partea care a inclus modelele a fost compus din Fashion + Styling + Beauty (hair + make-up). Toate outfiturile au fost de un alb murdar, cu tăieturi și forme interesante. Ca să ducem mai departe ideea scenografiei, de “fiecare produs reprezintă o culoare,” am modificat partea de beauty și styling în culorile fiecărei game. Echipa de creație, alături de experții de fashion au ales atent fiecare outfit și au creat pentru fiecare gamă un concept diferit și unitar cu tot ce aveam la partea de produs. Găseam un touch de culoare, fie în eyeshadow, fie în ruj. Ai fi surprins cât poate schimba o mică atingere de culoare.
Cum au decurs cele două zile de filmare
În cele două zile de filmare am construit, în total 4 set-up-uri. Implementarea conceptului, organizarea eficientă, colaborarea între echipa de producție și client, excelenta comunicare avută încă din perioada pregătirii shooting-ului, toate au dus la rezultatul așteptat de toată lumea. Imagini și fotografii prin care gamele brandului Labo Suisse să fie puse în valoare prin cele mai mici detalii. Și ne-a ieșit! Și suntem mândri. The end.
P.S. Te invităm să arunci o privire și pe pagina noastră de Portofoliu, dar și pe Instagram pentru mai multe materiale Behind the scenes din activitatea noastră.